Habar nu am. Cred ca din lene si din obisnuinta. Am vrut de doua ori sa plec, prima oara s-au intamplat lucruri tampite si nu avea sens, a doua oara am planuit totul pana in cele mai mic detalii si am renuntat in ultimul moment. Din comoditate si oarecum de teama de necunoscut. Mai interesant este motivul pentru care am vrut sa plec. Nu o duceam rau aici. Chiar deloc. Si nici acum. As putea trai in orice tara din lume. Dar nu mai suportam mizeria.
Mizeria in sensul cel mai normal al cuvantului. Jegul. Ceva, in capul meu, nu se lega. De ce Mertzanele trebuie sa umble prin noroi? De ce trebuie sa spalam incaltarile in fiecare zi (teoretic)? Nu ma luati cu “asa e orice capitala”. Am fost in New York si am vazut mizeria. Am vazut metroul. Insa mizeria aia putzea de bunastare. In fiecare hartie mototolita care “alerga” dusa de vant se gasea o bancnota de 10 dolari.
Romania e altfel. M-a socat destul in 1993, cand am iesit prima oara, culmea, pana in Elvetia. Apoi, in ‘94, am plecat la o tabara in Budapesta, ceva sponsorizat de regina Marii Britanii. M-am intors de la gara cu tramvaiul 34 admirand blocurile de pe Stefan Cel Mare. Mi-am dat seama ca nu avem nicio sansa. Never! Nu exista asa ceva. Nu va faceti iluzii!
Am vrut sa plec pentru ca de fiecare data cand trec prin Otopeni, vad acel amalgam nefiresc de cladiri fara nicio noima care penduleaza de-a lungul soselei. Oribilitatea aceea arhitectonica suntem de fapt noi. De aia am vrut sa plec.
Mai vreau si benzi pe strazi. Vreau sa vad pe unde merg si vreau sa am un loc de parcare, oricat as plati.
Mai este si persistenta ideii ca, orice am face, noi ca natie nu evoluam natural, ci fortati de imprejurari. Nu exista o cultura a civilizatiei sau a lucrului bine facut. Sau o cultura a punctualitatii. Totul este scremut, fortat si finalmente adaptat specificului national. Nimic din ceea ce este bun, corect, nu se asimileaza ca atare ci se filtreaza prin sentimentul national de “merge si asa”.
De ce nu am plecat? Pai am cumparat un teren, vreau sa construiesc o casa unde sa ma refugiez in momentele delicate, si pentru ca am costuri mai mici. S-ar putea spune ca sunt un dobitoc si nu ma supar.
Am facut o greseala. Cine trebuie sa stie, stie. Imi pare rau.
Despre averea cumulata a celor din Top 100 Forbes si investitiile facute pentru a reduce pe cat posibil numarul de victime in accidentele aeriene. Ca sa nu mai vorbim de chestii mult mai presante ca foamea din Africa sau exploatarea fortei de munca din Asia de Sud.
Despre (fuckin’) Cartierul Pajura, unde stau, cand am o casa mare si frumoasa pe Maior Coravu.
Despre paradoxul ca ar trebui sa le multumim securistilor si Securitatii ca ne-au scapat de Ceausescu.
Despre mai multe filme interesante.
Inside Man - misto ideea, cam slab filmul. In fine, 5/10.
Four Rooms - l-am vazut cu mare intarziere. Ideea e originala iar ultimele 2 episoade merita. Cel regizat de Tarantino e o satira foarte subtil realizata la adresa Hollywood-ului.
te baneaza! 
stiti toti despre cine vorbesc…
oh my!
Plecam de la niste idei clare, in cazul in care suntem chiar incepatori si nu vrem sa speculam:
1. Nu investim prea multi bani pana nu intelegem cum sta treaba.
2. Ne uitam la Seinfeld - The Stock Tip si invatam o treaba esentiala: piata fluctueaza, azi esti pe 0, maine pe -5% iar peste doua saptamani cu +20%. Deci nu ne panicam si vindem in pierdere afaceri solide.
3. Daca am cumparat actiuni la mai multe societati si planuim sa nu le vindem pe o perioada de cativa ani, trebuie sa ne interesam constant de rezultatele financiare ale respectivelor societati. Toate comunicatele se gasesc pe BVB.
4. Alegem companii din domenii de activitate “fara moarte” cum ar fi bancile, petrolul, medicamentele.
Inainte de a cumpara, trebuie sa avem in vedere cat de scumpa este actiunea pe care o dorim. Cel mai simplu mod este de a afla PER-ul unei actiuni, lucru pe care ar trebui sa vi-l transmita brokerul.
Ca o idee generala (amintiti-va, piata fluctueaza si nu cumparam afaceri moarte, ci dinamice):
Various interpretation of a particular P/E ratio are possible.
0-13 - Either the stock is undervalued or the company’s earnings are thought to be in decline.
14-20 - For many companies a P/E ratio in this range may be considered fair value.
21-28 - Either the stock is overvalued or the company’s earnings have increased since the last earnings figure was published.
28+ - A company whose shares have a very high P/E either really does have an exceptionally rosy future or the stock may be the subject of a speculative bubble.
A company with no earnings has an undefined P/E ratio.
O parte din companiile de la Bursa de Valori au un PER de peste 20, deoarece se marseaza pe ideea ca piata romaneasca este intr-o continua dezvoltare. Asa ca nu va speriati prea tare de PER-ul prea umflat. Exemplu: o societate poate avea la inceputul anului un PER mare, ceea ce in teorie o face scumpa, iar la primele sase luni sa raporteze rezultate financiare foarte bune, ceea ce ii scade PER-ul in zona “undervalued”, deci inseamna ca trebuie cumparat deoarece pretul e subevaluat.
“opiniile din acest articol sunt numai ale mele si NU REPREZINTA sfaturi de investitii�
Fara nici un fax, fara telefoane si fara probleme, Amazon.co.uk imi trimite primele 4 sezoane din “Curb Your Enthusiasm“. Probabil ca un Mastercard emis de ING le suna mai bine decat unul emis de Bancpost. Oricum, sper ca la un order mai mare sa nu inceapa iarasi cu tampeniile.
Some quotes from Season 3, episode 8:
Krazee-Eyez Killa: [rapping] So you think you’re gonna cross me And mess with my shit? Openin’ your fuckin’ trap And flappin’ your lip? Don’t fuck with me, nigga Cause you’re gonna get dropped I’ll snap off your neck With a crackle and pop!
Larry David: That’s good. I like that Rice Krispies thing.
Krazee-Eyez Killa: Oh you caught that? How about this.
[rapping]
Krazee-Eyez Killa: If you say anything You’ll beg me to die Cause I’ll make you suck my dick Then I’ll nut in your eye I’ll stomp on your world As if my name was Godzilla I’m comin’ for you, motha-fucka, I’m your Krazee-Eyez Killa!
[end rap]
Krazee-Eyez Killa: and then I’ll look like this on the album
[looks crazy]
Larry David: I like it. But can I make one suggestion. How about lose the motherfucker. Cause you already said fuck before, you don’t need two fucks. Instead how about bitch. Cause bitch is like a word for someone you disrespect.
Azi, stand la stop la Hasdeu am vazut o batranica. Nu din aceea care iese pe canicula ca n-are ce face. Feelingul era altul. Statea la umbra unui panou publicitar si isi tragea un pic sufletul. Mi-am dat seama brusc ca aduce cu bunica. Cea care m-a crescut si care a murit anul trecut. Era o batranica simpatica, fara impopotzonari inutile si penibile, care stia ca trebuie sa ajunga undeva pentru ca cineva o asteapta. Cineva, probabil un nepotel cu parintii mai mereu la munca, depinde intr-un fel de ea. Isi tragea sufletul acolo, cu mana pe piept, si o pornea mai departe. Si asa brusc, cand s-a pus verde, mi-am amintit de bunica. Gandul nu a fost unul calm, ci a fost un tsunami.
Bunica mea s-a nascut in Basarabia, intr-o familie cu 11 copii. Unul a fost deportat in Siberia si nu s-a mai auzit de el. Restul fratilor s-au ajutat intre ei chiar si pana in ultimele clipe. Bunica a fost un om cu capul pe umeri. N-a fost deloc materialista si totusi nu i-a lipsit absolut nimic. Aceasta este legea de compensare a vietii. Bunica m-a crescut, bunica si-a tras sufletul prin parcul 23 august, a strans din dinti si a mers mai departe pentru ca eu aveam nevoie de ea.
Bunica era cea care intotdeauna avea prajituri sau placintica pentru mine si tot de la ea nu aveam cum sa plec cu mana goala. Tot ea facea cozonac pentru tot blocul pentru ca era prea buna sa-i refuze pe aceia care, dupa propriile ei vorbe, nu se pricep sa faca, dar au “dreptul” la un cozonac bun.
Bunica m-a invatat sa fiu tolerant si sa ajut oamenii cat pot. Isi dadea si ultimul ban din casa fiind convinsa complet de ideea ca “ceva bun se va intampla” si va iesi din dificultate.
De prin 2003, a zis ca vrea sa moara. Nu-i mai placea, nu-si mai gasea un rost, se credea neputincioasa. Eternele probleme ale batranilor. Sper din tot sufletul ca am reusit s-o ajut atat cat am putut. La un moment dat, s-a hotarat ca e prea mult, ne cauzeaza prea multe probleme si s-a decis sa moara. In cel mai normal sens al cuvantului. O moarte fara dantelute inutile si melodramatice. Acum era, peste cinci minute s-a dus intr-un loc mai bun, asa cum si-a dorit mereu. Fara dureri.
Bunica a facut parte din vechea garda de oameni, pe care majoritatea i-am avut bunici si care aveau bunatate si bun simt din plin, chiar daca nu au fost decat pana in Bulgaria sau nu au citit prea mult la viata lor. E bine sa ne amintim de ei si sa incercam, atat cat putem, sa fim ca ei…
Zidane a reusit. Mai conteaza ca Italia a luat cupa? Mai conteaza cine a ratat? Nu. Conteaza ca algerianul crescut pe strazile Marsiliei a dat un naucitor cap in plex ideii de fair-play. Un mare jucator si un mare golan, in acelasi timp. Nimic nu poate scuza gestul. “Fair Play Please” nu mai are nicio prestanta. Degeaba s-au investit atatea resurse pentru promovarea bunul simt in sport. Zizou a dat totul peste cap in trei secunde.
Filmul il gasiti aici.
Citind un post al lui Catalin, am vazut si eu Hotel Rwanda. Filmul e naucitor. Dar haideti sa o luam metodic…
Tutsie vs Hutu.
A Hutu could become a Tutsi, simply by raising cattle, and a Tutsi could become a Hutu by working in agriculture. In most circumstances, a foreigner (and even native Rwandans and Burundians) cannot tell the difference simply by looking at a Tutsi or Hutu.
Inainte de a blama Occidentul pentru totala lipsa de reactie in fata genocidului, hai sa ne gandim la originile acestui macel. Evident, nu vom gasi nicio logica. Acesti africani s-au macelarit pentru ca, la un moment dat, belgienii i-au impartit in doua etnii aparent diferite, lucru ce a fost asimilat de catre cei in cauza ca ceva rational. Adica, daca belgienii spun: tu esti Hutu iar tu Tutsie, inseamna ca asa e. Poate belgienii s-au distrat macabru cu mintile unor oameni lipsiti de educatie. Sa-i blamam pe belgieni? Da.
Nimeni insa nu ii va blama pe Hutu, cei care, sub influenta unei ideologii straine si frustarilor istorice, i-au macelarit pe Tutsie. Realizati, inca de pe acum, ca ne aflam in plin comic absurd. Eu te omor te tine pentru ca asa m-a invatat un domn care merge cu o trasura fara cai (ceea ce inseamna ca stie mai bine…)
Filmul, daca nu ar fi tragic, ar fi plin de umor negru. Uneori, iti vine sa iti dai palme si sa razi isteric, dupa care sa izbucnesti in plans.
De ce trebuie sa ne simtim mizerabili? Pentru ca pretindem ca apartinem unei culturi superioare, care stie sa pretuiasca umanul si totusi suntem mai mult decat indiferenti la suferinta. Pentru ca am invatat ca numai noi contam pe lume, ca nimeni altcineva nu poate avea o importanta, cat de mica, in acest angrenaj. Ca in pofida stirilor care ne ametesc la fiecare 60 de minute, suntem (sau vrem sa fim) neputinciosi… In concluzie, pentru ca nu ne pasa!
Si o parere personala. Paul Rusesabagina ar trebui canonizat. Doar ca un “reminder” asupra lucrurilor pe care le putem face daca ne pasa!
