Venit la 1 noaptea acasa in Pajura. Gasit homeless pe scari, cu capul in maini, numb. Intrat in casa, cautat prin frigider. Doua beri si niste branza de vaci cu smantana. Atat. Dus la homeless o bere, branza, paine si un mar. Si tigari. Stat cu homeless de vorba in scara blocului. Era cu siguranta baut si suparat. Insa coerent. Fumat tigara alaturi de homeless. Homeless confuz in privinta a ceea ce-l doare si daca il doare. Homeless foarte mahnit (suna extrem de stupid, stiu). Eu numb. Homeless se plange ca nu a mai facut baie de mult timp. Eu la fel de numb. Dus homeless intr-un loc mai putin vizibil pentru ceilalti locatari. Homeless spune ca vrea sa fie singur. Stat cu homeless intr-o tacere de mormant. Satori?
Dat la homeless 500 de mii. Homeless ma intreaba ce sa faca cu ei. Eu sugerez mancare sau bautura. Homeless nu e convis de utilitatea celor doua si a banilor. Homeless pare un intelept. Homeless spune ca nici tigara nu mai intra. Lasat homeless sa doarma.
Ajuns acasa incasat perdaf. Homeless vazut ca piaza rea. De ce tocmai el sa fie cel cu care am comunicat, dintre atatia? Raspuns deocamdata necunoscut. Perdaf continua, si e indreptatit. Siguranta celorlalti e mai presus de toate. Cazut pe ganduri… Si intr-un final, numb.
Traiesc de cateva zile atmosfera Bucurestiului interbelic. Citesc una din cartile lui Eliade pe care din pacate am ratat-o in liceu/facultate/after. E voba de “Huliganii”. Sigur, sunt multe carti prin care poti simti parfumul interbelic insa eu pe asta am nimerit-o. Astfel am inceput sa ma gandesc la diferente, e inevitabil. Intr-un fel as fi vrut sa traiesc atunci. As renunta la confortul de azi pentru a trai “poezia” interbelica. Sa nu ma intelegeti gresit, nu visez cai verzi pe pereti. Generatia IT (de dupa 1980) a pierdut din ce in ce mai mult acel “human touch” din trecut. Generatia “Net” din care fac si eu parte rade prin puncte si paranteze. La inceput, prin 1996, mi s-a parut super simpatica treaba. Era plin MIRCul de expresivitate. Acum mi se pare ceva periculos. Ma gandesc ca poate o sa am un copil. Situatia e dificila. Eu nu mai vad copii jucandu-se pe strada, asa cum faceam noi. Divaghez un pic si spun ca progresul fenomenal al IT-ului cred ca va duce la o depersonalizare fantastica si cu urmari negative.
Therefore, o sa spuneti ca sunt antiproges (sau antiprogresist, cum vreti). Pai inca nu sunt, dar devin. Sunt cateva lucruri unde cred ca progesul este mai mult decat binevenit. In medicina, energie, transport si circulatia informatiei. Ultimele doua ne-ar face sa fim mult mai constienti de problemele celor aflati la mari departari si prin urmare sa putem sa-i ajutam mai repede. In rest, cred ca inventam singuri jocuri de autodistrugere. Nu se poate spune ca incalzirea globala este ceva cu care sa ne jucam. Putem calatori in spatiu dar ce folos daca locuim pe Marte si respiram printr-un tub? O sa fim cumva mai fericiti? O sa ne vedem la o bere si o sa ne dam mana sau pupam digital, pentru ca nu ne mai putem atinge.
Am inceput sa vad foarte “in negru” societatea omeneasca actuala. Suna al dracului de penibil de pompos ceea ce spun dar asa as sumariza viziunea. De la mancare pana la obtinerea energiei, cred ca ne-am canalizat eforturile intr-o directie autodistructiva.
Si aici ma intorc la basic needs. Obisnumai sa ma gandesc inainte de a incepe pe cont propriu, deci prin 1999, ca un om nu are nevoie de mare lucru pentru a fi fericit si pentru a trai. Si sa fim bine intelesi, nu fac apologia saraciei. Militez pentru masura. Societatea comunista este o tampenie pentru ca duce categoric la involutie. Societatea capitalista trebuie sa se autoregleze, altfel se autodistruge. Sunt impotriva fuziunilor economice mamut pentru ca posibilitatea de autoreglare devine din ce in ce mai mica. Concentrarea puterii si a banilor in lumea actuala este din ce in ce mai mare. Norocul nostru ar fi ca cei ce detin puterea sa fie constienti de responsabilitatea enorma pe care o au.
Insa what comes up categoric must come down. Important e ce inseamna down.
Am scris postul asta pentru ca toata lumea dezbate subiectul Raluca Stroescu (Ernst and Young). Exemplu perfect de companie “rea” (prin esenta orice companie este rea), angajat probabil ademenit de succesul in cariera si rezultat. Death. Toata intamplarea ei, de la angajare pana la moarte, primeste un fin “tunning” din partea sistemului.
Si pentru ca suntem pana la urma atat de fragili, o melodie:
Va anunt ca:
Am vazut primul caine care bea apa cu detergent (la Lukoil)
M-am gandit ca “if I fail” n-o sa fie o problema prea mare deoarece si asa nimeni nu prea se astepta la nimic de la persoana mea. Today I’m easy like sunday morning! Sper oricum sa nu “fail”.
Aseara m-a caftit Eugen la “Company of Heroes” (lasa bai ca Reich-ul va invinge pana la urma!!)
Sunt multumit cu ceea ce am taica, oricat de mult sau putin ar fi ar insemna pentru anyone.
Am rememorat (legat de stirea cu fata de la Ernst & Young care a murit) momentul cand m-am decis sa “take it easy” si ma bucur extrem de mult pentru decizia luata acum 5-6 ani.
Imi imaginez o scena in care Elena Udrea il mangaie duios pe chelie pe Basescu si il indeamna sa-si dea demisia. Apoi imi imaginez alta scena, in care aceeasi Udrea ii sopteste presedintelui sa iasa “cu biletul la atac”, ca e invincibil: “Traiane, il rupi pe Tariceanu!”. Bineinteles ca e doar fabulatie. Rezultatul “biletului” a fost suspendarea iar rezultatul demisiei ar fi fost interdictia de a mai candida. Noroc ca nu si-a dat demisia.
In ambele cazuri avem de-a face cu o mare doza de prostie pura, din partea presedintelui sau a consilierilor. Sau poate a consilierilor din umbra. Oricum am da-o nu iese deloc bine. Stau si ma intreb cat de putin inteligent poti sa fii ca sa incepi o lupta fara sanse de reusita, asa cum a inceput Basescu contra lui Tariceanu. Avem mai multe solutii:
1. esti destul de prostanac.
2. esti atat de plin de tine incat nu mai reusesti sa distingi realitatea de fictiune.
3. ai consilieri atat de tampiti incat sa te incurajeze sa tii o tara intreaga in 3 luni de criza ca apoi sa fii suspendat.
4. asculti prea mult de blonde la ceas tarziu in noapte.
5. te arunci la lupta pentru ca si celalalt urmeaza sa atace si vrei sa fii primul.
In afara de punctul 5, care e plauzibil si justifica actiunea “biletul”, restul nu suna bine deloc. Nu am reusit sa gasesc firul logic al actiunii presedintelui Basescu. Nimeni de la Cotroceni nu si-a facut scenarii? (pct. 3). Basescu e incapatanat si …? (pct. 1,2,4).
Dupa 3 luni nu mai ai ministri in guvern si esti pe cale de a fi suspendat. Bun! Tu ce zici: Bai, EU DEMISIONEZ! O spui de 2-3 ori la televizor. Crazy stuff! Nimeni nu i-a zis lui Base ca NU trebuie sa demisioneze? E mult mai periculos, exista precedente! Timpul pana la alegeri anticipate este de 90 de zile, PSD+PNL cu siguranta ar fi facut orice ca sa-l impiedice sa mai candideze etc. Iarasi, nimeni de la Cotroceni nu si-a facut scenarii?
Se pare ca mintea consilierilor sau chiar a lui Base s-a iluminat de pe o zi pe alta. Cand tot boborul astepta marea demisie, marinarul ajunge la mitingul de la Universitate si este intampinat cu ceea ce si vroia: “Nu va dati demisia!” Scandat de micii agitatori si preluat de oamenii de buna credinta din piata, indemnul “popular” este bineinteles cea mai buna modalitate de a justifica o schimbare majora de directie. Basescu se razgandeste.
Revin obsesiv la oamenii presedintelui si chiar la Basescu. Nu s-a gandit nimeni sa-i spuna ca NU trebuie sa demisioneze? De ce a iesit si s-a batut cu caramida in piept ca el O FACE?
Nu ma ingrijoreaza deloc faptul ca Basescu nu si-a dat demisia, ci faptul ca a continuat sa spuna ca isi va da demisia. Asta denota lipsa unei viziuni simple in politica, zic eu. Viziunea scenariilor posibile, pe care nu a avut-o. Sau nu o vedem noi. Sau PSD de fapt il sapa pe Base prin stim noi cine…
Concluzia? “Vacaroiu roiu!” (slogan revenit brusc in actualitate). Sa traiti bine!
N-am reusit performanta in timpul liceului (Cantemir). Cel mai jos am ajuns la 6. Cel mai sus am ajuns mai jos de 10 (nu mai tin minte). Pentru mine a ramas un mister faptul ca unii au avut 10…
Am citit numai despre mistica saptamana asta. Mistica crestin ortodoxa. Nichifor Crainic, un francez (mi-e lene sa ma duc sa vad exact care e titlul cartii), diverse fragmente din diverse Filocalii. Ce simplu e crestinismul si ce complicat e budismul, bai tata!
Si cand zic “simplu” zic in sensul bun, iar “complicat” in sensul ca … mai bine cititi-l pe Nagarjuna. Mie unul mi s-a parut, in acest moment al vietii, nedigerabil. Oricum, pentru a lamuri lucrurile, “complicat” ramane tot in sensul bun 
Am mai citit si “Incercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet” (Mircea Eliade). Un fel de interviu extrem de lung care s-a materializat intr-o carte pe care am ratat-o in ‘90, la prima editare.
Am ratat “Sindrofia bloggerilor”. M-am dus pe Motoare, unde nu era chiar atat de frig, sa-mi vad si eu amicii
N-am reusit sa fumez mai putin, ci chiar mai mult. Totul a culminat joi cu un pachet fumat in 7 ore 
No movies this week.
Urmeaza listare Alumil de maine si niste joace marfa pe noul meu gaming-computer.
Nu e mult de comentat. E un guvern de doi lei. Bine totusi ca a plecat Vladescu de la Finante, pacat ca a plecat Macovei si foarte nasol ca a revenit dinozaurul Remes.
Pana la urma, Basescu e consiliat de dna Udrea? Ca dupa trei luni de criza (pornita de la Udrea si continuata furibund de matelot) se pare ca lui Baselu i s-au scufundat corabioarele. Si atunci, pe dna Udrea cine o consiliaza? PSD?
Am primit o leapsa de la Catalin. E legata de jocuri. O sa va povestesc de niste jocuri pe care le-am jucat mult si cu pasiune.
Warcraft 2 si Starcraft (alone si in retea) au fost cele mai “jucate”. Nu mai pot compara nimic cu ele. Pur si simplu le-am jucat in disperare, sunt un mare fan al jocurilor de strategie, dupa cum se va vedea si mai jos
Dune 2 - il jucam pe un laptop 286 (piesa rara, eh?). Aveam un amic cu soundblaster si 386 si mult RAM (16 mb parca) la care megea mai bine. Mi-am tras si o caseta cu sunetele si muzica din Dune 2 pe care o ascultam la walkman cand ma jucam si astfel intram mai bine in atmosfera jocului.
Cand chiuleam de la facultate jucam Colonization. Beam vreo 2 cafele si fumam in draci la jocul asta.
Mortal Kombat 1 si 2 (si 3 dar mai putin). Il jucam in liceu. La MK2 favoritii mei erau Kung Lao si Baraka. Ma enerva Liu Kang pentru ca toti jucau cu el si avea niste combinatii simple pentru lovituri puternice No fantasy, no fun
Cand mi-am luat primul PC (in ‘91 cred, l-a adus taica-miu din Elvetia de la gunoi practic) am pierdut o gramada de timp cu Loom si Retal (unul din cele mai misto simulatoare de zbor vazute de mine, o minune de joc pentru vremea aia). A mai fost bineinteles si Prince Of Persia, care mi-a distrus nervii cu sariturile alea milimetrice.
Primul meu computer a fost un Cobra-90 si l-am primit pe (ciudata data, nu?) 16 decembrie 1989. Am jucat o multime de jocuri, imi aduc aminte de un nene foarte musculos care trebuia sa treaca de niste masini cu rachete deasupra (si bineinteles trebuia sa-i omoare pe toti de pe ecran). Si multe… uite nu-mi aduc aminte acum, sincer eram mai pasionat de un fel de Photoshop care rula pe Spectrum si cu care pierdeam 5-6 ore pe zi, desenand. Nu mai tin minte daca se puteau salva pe caseta desenele. Deci pierdeam tot cand inchideam computerul. Traiai clipa pe Spectrum, nu gluma!
Am mai jucat Doom, Doom 2, Heretic, Wolfenstein si Duke Nukem (super joc). Faceam si harti pentru Heretic si Duke. Dar nu m-a prins niciodata prea mult genul asta (first-person shooter).
Dau si eu tagul mai departe catre Andu si Radu Vilceanu.
