Azi o sa scriu probabil cele mai inteligente chestii din toata istoria acestui blog 
asta in pofida obiectului de mai jos, folosit de vecinii mei (tot de jos) incepand cu ora 7.44, cand eu ma refaceam prin somn adanc:
Pentru neavizati: in imagine avem un rotopercutor, nu o bormasina (de unde si dramatismul situatiei).
Incep prin a spune ca Ratatouille va deveni un clasic precum “Pisicile aristocrate”, “Bambi” si alte filme pe care le vedeam eu la cinema Doina cand eram mic. Mi-a placut foarte mult.
Sunt “sober” de o saptamana, mai exact de martea trecuta. Nici o gura de bere si absolut nici un fum de tigara. Nu pot sa zic ca e rau.
Descopar, citind “Ultimul suspin al Maurului” ca Salman Rushdie seamana cu… Salman Rushdie. Si mai ales, cum ii zice, femeia din opera lui Rushdie citita pana acum este, cum ii zice, puternica, mult mai puternica decat barbatul. Sotia ori isi distruge iremediabil sotul, ori il scoala din mortzi. Curios pentru o societate, cum ii zice, islamica ca cea din care provine Rushdie si unde femeia nu conteaza chiar atat de mult. Poate am spus o prostie, oricum mi-a trecut prin minte cand eran in trafic…
Catalin, mai nou, scoate pe toata lumea la un vin. Mi-a spus azi de dimineata ca totusi s-a oprit. Asadar, n-ati comentat nimic saptamana trecuta la el pe blog, n-o sa beti vin gratis.
Andressa scrie despre un parc de distractii pentru vagine. Adevarul e ca un nume mai aiurea pentru o clinica medicala nu se putea gasi. Eu nici nu cred ca e clinica acolo. Am auzit ca toate femeile care au intrat nu s-au mai intors.
Am ratat magistral intalnirea bloggerilor organizata de Adrian. De acum incolo, cand va zic ca vin sa stiti ca sunt sanse mai mari sa ne vedem alta data decat sa ajung eu unde am promis.
La Costin am gasit acest blog, cu acest post, care mi-a prilejuit reintalnirea cu ceva care lipsea din ipodul meu Samsung. Acum nu mai lipseste.
In final, va mai spun ca BET* 10,115.78 2.32% si BET-FI* 85,600.81 3.63%. S’auzim de bine, ori schimb ceva in blogul asta, ori il inchid. Somn usor!
Datorita faptului ca Dilema Veche isi updateaza editia online la o saptamana dupa ce apare editia tiparita, am intarziat cu postul asta. E vorba de romani. Daca genetic-fizic se pare ca o ducem bine, cu restul stam cam prost.
Cum sînt românii?
- mărturii ale unor călători străini -
* Românii sînt aplecaţi la beţie şi la lăcomie; spiritul poporului este grosolan şi necioplit, sînt porniţi pe harţă şi pe ceartă şi veşnic nemulţumiţi, oricum ar sta lucrurile. (Matteo Muriano, 1502)
* Românii sînt oameni puţin primitori, nu sînt supuşi nici unei reguli, socotesc că nu e lucru mare să facă moarte de om, sînt foarte lacomi de bani şi născuţi pentru furt (…) de o înfăţişare foarte aspră (…) sînt foarte răbdători la munci şi lipsuri. (Anton Veransics, 1538-1549)
* Între ei sînt mulţi tîlhari şi hoţi de drumul mare (…). Sînt neîngrijiţi, atît ei, cît şi casele lor (…). Au o vitejie înnăscută şi rabdă orice osteneală (…) şi nu se tem de nici o primejdie. (Giovan Andrea Gromo, 1566-1567)
* Sînt de felul lor şireţi, cu trupul înalt şi vîrtos. (Anton Maria Graziani, 1564)
* Sînt, prin firea lor, nestatornici, îndrăgind norocul şi mai degrabă se lasă pe tînjală fără a se îngriji să deprindă un meşteşug sau să practice vreo artă. (Franco Sivori, 1588)
* S-ar părea că toţi se nasc cu această aplecare spre hoţie (…). Nu obişnuiesc să se spovedească decît în pragul morţii şi nu mărturisesc la spovedanie decît că au furat sau au ucis; celelalte fapte nu le socotesc drept păcate. (Niccolo Barsi, 1633-1639)
* Românii sînt iubitori de noutăţi, înşelători ca grecii şi neruşinaţi ca ţiganii. (Anton Stepancic, 1688)
Mai mult in Dilema Veche.
Stimez pana la extrem femeile insarcinate. Nu pentru faptul ca prietena/viitoarea sotie (oh my!) este insarcinata. Cu toate ca acesta ar fi, sa zicem, triggerul acestei noi stime. Este senzational, in primul rand, cum se formeaza acel omuletz in burta femeii. Cum se conecteaza el la corpul matern, cum traieste noua luni in fluid ca apoi sa respire fara probleme. M-as inchina zi si noapte acestui miracol.
Ma gandesc si la femeile care vor (si ajung) sa fie mame. Este o dovada foarte frumoasa de altruism. De a imparti corpul si resursele cu altul. Doi intr-unul. De a trece prin greturile, ametelile, oboseala si raul primelor luni si bineinteles de a continua cu alte belele in lunile care vin, toate astea pentru un ghemotoc care se formeaza in burta. A aparut pentru ca noi am vrut asta, acum s-a legat sanatos de corpul mamei si spune: eu imi fac micul miracol, voi doar sa aveti grija de mine!
Uite asa, dau dintr-una in alta si ma gandesc la avort. Dupa ce probabil am fost considerat rasist (pentru ca scriu negativ despre tigani, asteptand un moment sau un eveniment ca sa scriu si ceva pozitiv), acum s-ar putea sa ma considerati un luptator impotriva avortului.
Nu, nu sunt impotriva avortului. Avortul nu este ceva ce poate fi interzis, poate fi doar blamat. Ei, cand exista atatea metode contraceptive, oare nu lenea si nesimtirea noastra ne face sa ajungem in fata unei sarcini nedorite? C’mon people, te poti proteja cu o eficienta maxima/aproape maxima. Accidentele nu sunt de blamat iar recurgerea la avort este de inteles. Dar asta atata timp cat raman niste accidente si nu rezultatele unui comportament mai nesimtit (nu-mi pun ala, lasa ca nu se intampla, n-am scos-o la timp ca eram prea beat). Uite, vreau sa va sensibilizez. Am gasit aici niste imagini cu fetusi avortati. Da, vreau sa va arat cam pe unde se poate ajunge. Pazeste-te, ca nu e atat de greu!
In continuare, o stima din ce in ce mai mare pentru femeile insarcinate.
In cu totul alta ordine de idei, am vazut Ocean’s 13. Frumos, seamana cu primul, m-a tinut in priza.
Sunt la final, a durat ceva-ceva pana am terminat-o, intre timp am citit si o parte din Crash. Partea nasoala e ca atunci cand am timp sa citesc o fac doar cam (maxim) o ora dupa care adorm.
Cum nu am veleitati de comentator de carti, va pot spune numai ce mi-a trecut prin cap cand citeam cartea asta (o carte absolut senzationala). Mi-a placut mult cum a imbinat magia si hidosenia Indiei (India e Indira, cea cu carare pe mijloc si cu o parte a parului alb iar celalalta negru). Cartea are astfel un rol important pentru o imagine cat mai obiectiva asupra unei tari greu de descris din cauza atator culori. Chiar daca stii de ororile Indiei, Salman Rushdie te ajuta sa le traiesti, sa le constientizezi. Mi-a placut si partea cu Pakistanul, o abstractiune din punctul meu de vedere, o inflamatie a Indiei independente.
Rushdie nu are un stil prea digerabil. Nu e usor de citit. Iti solicita atentia, imaginatia si inteligenta.
Tot Rushdie o portretizeaza negativ (putin spus negativ) pe Indira Gandhi, intr-un capitol genial. Pana la urma, “Copiii…” seamana cu o autobiografie fantastica sau cu angoasele, spaimele, bucuriile si regretele, ura si iubirea unor copii sortiti sa fie geniali si ucisi de propria lor mama. Poate regretele si nostalgia unui destin esuat exprima mai bine ideea pe care vrea sa ne-o transmita Rushdie.
Am mai avut o mie unul de ganduri frumoase cand am citit cartea, dar le-am uitat pe parcurs…
Cel mai nasol e sa racesti vara. Mai nasol e ca am facut-o eu (la pachet cu Andreea) si de doua zile stau in casa. Noroc ca eu am voie sa iau pastile, insa Andreea, fiind insarcinata, nu are voie sa ia absolut nimic. Ceea ce ma face pe mine sa fiu mai grijuliu cu ea si mai atent cu locurile prin care voi merge pe viitor, ca sa nu-i dau si ei. Ceea ce e bine, inseamna ca ma schimb si eu in sfarsit.
Ma gandeam ieri ca tot timpul am incercat sa-mi fac viata in asa fel incat sa am o libertate cat mai mare. Libertate de miscare, libertate de gandire, de actiune si mai ales de imbolnavire. Pentru ca atunci cand nu esti constrans, de ceva stresant (cum ar fi un daily job, un sef tampit sau un credit imobiliar pe 25 de ani) ai sanse mai mici sa te imbolnavesti. Poate gresesc. Insa atunci cand eram “la patron” ma imbolnaveam mult mai rar. Acum, nu-i nici o mare scofala sa fac o raceala, un indigestie, o oarecare slabiciune. Am timp destul si nimeni, in afara de me, myself and I, nu este pasionat de boala prin care trec. Ceea ce e trist, pentru ca o banalizeaza, nu mai are semnificatie, nu mai atinge si vietile celorlalti (colegi stresati, sef usor iritat, poate vanzari mai mici etc).
Dar probabil ca aberez, temperatura o fi de vina, ma retrag in pat. Timp am… sa fac toate bolile pamantului 
Criza anumitor institutii financiare din US, precum si fasairea anumitor fonduri de investitii cu risc ridicat aduc in prin plan analizele si comentariilor economistilor.
Iata aici un bun exemplu de analiza a analizelor si sfaturilor economistilor. In afara de titlul belicos “Nu-i credeti pe economistii americani” textul este relativ interesant.
The dismal record of forecasting crashes and recessions we economists have is not new. The crash of 1929 and the Great Depression came as an unexpected avalanche to economists, particularly those in the hall of fame. Fourteen days before Wall Street crashed on Black Tuesday, October 29, 1929, Irving Fisher, America’s most famous economist, Professor of Economics at Yale University, said: “In a few months I expect to see the stock market much higher than today.”
am renuntat la ipodul samsung recent achizionat pentru ca am observat o reactie mai mult decat bizara: de fiecare data cand ascult muzica la casti nu pot sa adorm. ma zvarcolesc inutil pana la ora 5 cand iau inevitabil un Imovane din rezerva strategica si lesin miraculos pentru 5-6 ore dupa care urmeaza o zi extrem de naspa (ca orice zi after somnifer).
Ultimul single Manu Chao, ca de obicei un protest song:
Si Requiem for a dream, featuring una din “felbletzele” mele, Jennifer Connelly
Si cam atat.. in continuare, pentru cei care au urechi sa auda si creier sa inteleaga, nu insistati.
Uoofff… Am uitat de Hi-Q. Ultima melodie (buna dimineata, m-am spalat pe dinti din nou) a trioului de succes, in varianta playback integral. Nah ca am uitat si linkul, da’ il gasiti voi pe YouTube.
… sa nu insisti absolut aiurea.
Legat de asta, scuze c-am lipsit de la intalnirea din Baricade, motive obiective (hiper obiective). Injurati-ma, ca merit, dar va rog sa intelegeti.
Si nu insistati.
L-am revazut. Film excelent. Vi-l recomand. Old style though…
In liceu eram trei: Kiss, Lazar, Zincenco. Totdeauna cand se intampla ceva rau, mai intai erau de vina cei trei, dupa care mai vedeam. Inclin sa cred ca nu eram chiar atat de “rai” pe cat ne vedeau profii.
Albert (adica Kiss) se ocupa cu pornache expozitii, Lazar (adica Pampas) a ajuns intr-un moment din viata in care e relativ multumit (si are si blog) iar Zincenco s-a dus sa-si mai ia o bere. Si si-a facut si un blog, ca la asta vroiam sa ajung.
El acolo deseneaza si ne mai arata si noua, din cand in cand. Recunosc ca in afara de caricaturile porcoase din manualul de franceza de-a 12-a n-am mai vazut nici un desen facut de Istvan Zincenco. Asa ca acum trebuie sa descurc mesajele subliminale din aceste desene, de altfel foarte abstracte
Welcome Zincenco!
