Un an si ceva. Atat a tinut gloria Emag-ului. Pentru mine. El va fi, in continuare, cel mai accesat magazin online din Romania. Asta nu schimba cu nimic faptul ca ceva in combinatiile patronilor de acolo a dat prost de tot. De exemplu, colaborarea cu Fan Courier (pe langa faza cu stocurile si mai ales faza cu verificarea stocurilor - ale lor sau ale furnizorilor).
Incercam eu sa-i explic baiatului de la Fan Courier ca trebuie sa vina dupa 14.30, si mai ales ca reprezentantul de vanzari de la Emag mi-a spus (ultimele lui cuvinte, vorba aia) ca o sa fiu sunat inainte de cei de la livrare. Inainte, asta inseamna inainte sa ajunga ei la mine. Ei, si baiatul de la Fan Courier mi-a spus asa: ca Emagul e una, Fan Courier e alta. Eu i-am spus atunci sa duca produsele inapoi, ca eu am cumparat de la Emag, nu de la Fan Courier (eu eram la 10 min. distanta, aia e). Pana la urma am stabilit o ora (care a trecut cand scriu aceste randuri) la care sa revina. La alegerea lui, am zis sa fiu flexibil. Vedeti, nu sunt bad guy, dar zilnic modelele de business romanesti cu clienti tot romani imi servesc dude si perle.
Daca Emag-ul e una si Fan Courier e alta, oricat de adevarata este ideea in sine, ar trebui ca in anumite momente ale zilei cele doua sa se contracte cumva intr-un bol alimentar bun la gust, ca altfel nu mai papam, sau, si mai rau, vomam tot.
apara si pazeste! Plec direct in Congo, dar inainte nu pot sa nu remarc deviza blondinei “Omnia mea mecum porto”. Sigur s-a gandit la FC Porto, pana au venit unii sa-i explice ca e in latina. Oricum, prostul pana nu-i fudul, nu e prost destul.
De fapt, e Canada via Congo. Amin!
via zoso
Am dat iama astazi in fotografiile familiei. Si nu stiu de ce naiba ma intristez cand ma uit la ele. Prea multe lumi au murit in pozele astea… Am pus deoparte cateva, mai putin cele cu maica-mea, care inca e alive and kicking. Ceea ce m-a dus la alta concluzie trista, ca maica-mea e cam tot ce-a ramas in viata din vrafurile de fotografii cu oameni morti. Dar sunt destule poze interesante si mai ales vechi.
Bunica-mea mai negricioasa (turcoaica cica) scria pe spatele unei poze, in 5 aprilie 1940: “In lumea fireasca a uitarii imaginea e singura aducere aminte. Olga” Simplu si la obiect. Sa citesc asta dupa 67 de ani, pe o poza ingalbenita, e priceless.
Bunica-miu are poze de pe front, insa nimic spectaculos. E una pe care scrie chiar “Amintire de pe front” unde el si cu alti doi camarazi pozeaza evident, aplecati asupra unei harti. Se pare ca a fost un razboi usor, daca asta e amintirea.
Pozele in costum de baie sunt la fel de interesante. Am una facuta in 1939 la Mangalia, cu bunica-mea si alte doua fete. De altfel, in marea majoritatea a pozelor se buluceste destula lume necunoscuta mie.
Tot la bunica negricioasa (si bucuresteanca pe deasupra - evident ca am multe poze de la ea) am gasit o fotografie cu un barbat destul de impunator, pe care scrie “La 48 de ani”. Probabil este strabunicul meu, bunica fiind copil “din flori”. Stiu ca il chema Apateanu, era un avocat din PNL destul de cunoscut prin Bucuresti.
Mai sunt poze din taberele de la Sinaia, unde erau primiti (cica) de regina Maria, tabere din Moldova. Bunicii amandoi la strand, prin ‘42. Evident, razboiul a fost o formalitate. Bunicul era pilot de hidroavion 
Am gasit si o gramada de vederi, vechi si noi. Cele vechi sunt foarte ciudate, poate le voi scana si pune online.
Mai noua ar fi una din ‘64 in care tata ii scria bunicii ca e in Sinaia, tabara Furnica, raionul nu stiu care. E sepia si prezinta drumul Posada-Comarnic… Si doua masini. Inca de atunci era o ruta aglomerata…
Am mai gasit o poza in care e taica-miu impreuna cu niste tipe blonde. Pe spate scrie “For Christie, aug. 1970″. Christie e Cristi, adica tata. Mai tata, mai…!
E totusi trist cand ma uit la ele, prea multi morti, prea multe lucruri inca nespuse, prea multe lucruri nefacute. Dar bine ca exista ceva care a ramas, totusi. Asta e. Maine aflam si noi daca e bine, daca e ok, daca e fata sau baiat. Un motiv sa las melancolia deoparte.
Giavaralhal… Giava… sau Java… sau Jaua… nu pot, pur si simplu nu pot sa-l citesc/pronunt corect. Evident, o mostenesc pe bunica.
Asta seara mi-au iesit bube. La propriu. De la nervi si alergie. La emisiunea “Nasul” despre parlamentarii milionari care cer 2500 ron pe luna pt chirie.
This goes out to Eugen… I ani’t no mother Mary, but I hope it helps…
Mama, unde am fost aseara…! Dar mai intai sa va spun ca am reusit, din ignoranta combinata cu munca si stres, sa fac varza o intalnire cu Emi, Ionut, Tudor si Eugen. Am uitat sa sun ca sa fac rezervare, am umblat pe strazi aiurea, am ajuns pana la urma in Laptarie. Oameni buni, sorry, am uitat :))))
Ei, si dupa Laptarie am mers cu niste amici in celebrul club Ota. Unde ideea de “urban” capata noi si noi valentze. Daca pana ieri erai sigur ca ai vazut urbanul in toata splendoarea lui, iata, te-ai inselat. Mergi in Ota si vei vedea acolo tot ce mai ramasese ascuns privirii tale.
Sincer, m-am amuzat teribil in Ota. Imi imaginam o parte din gagicile de acolo urcandu-se in copaci ca sa culeaga mere. Sau mergand infiorate printre gaini. Evident, fugind de cocos. Despre intalnirea cu alte animale mari si placide nu mai zic. Recunosc pe aceasta cale ca mi-e frica de vaci (deh).
Deci a fost frumos pentru ca a fost amuzant sa vezi atata pustime si “trendyme” la un loc. Si cum o portie sanatoasa de ras e mai greu de obtinut in zilele astea, o sa ma mai duc. Ah, si am uitat sa va spun, am stat la bucatarie. Unde poti sa mananci o supa, e drept cam inghesuit, dar totusi, supa e la fel de trendy ca si muzica (care de de tot cacatul, sorry Luca).
ar trebui sa ne raportam la probleme adevarate. Si am invata sa pretuim ceea ce avem, acum, aici.
