La anul TREBUIE sa fac atatea incat nu are sens sa ma mai gandesc. In acelasi timp, imi doresc doar un lucru: sa am un bebe sanatos. Am mai taiat din ceea ce TREBUIE sa fac si am ramas cu urmatoarea dilema, care nu-mi dadea pace pe la 3 noaptea: sa raspund in continuare cu “Da” la telefon (ceea ce e destul de arogant) sau sa trec la varianta mai soft cu “Alo?”
Cam asa incerc eu sa fug de responsabilitati… Alo? Da?
Biserica Ortodoxa Romana s-a crizat la aparitia cartii “Versetele satanice” scrisa de Salman Rushdie. Oameni buni, traim in Evul Mediu. E inacceptabil ca BOR sa aibe astfel de reactii la o carte care nu vizeaza neaparat crestinismul (si uite ca am spus o tampenie). E inacceptabil ca BOR sa intervina cumva emitand judecati de valoare asupra unei carti.
Am uitat sa va spun, BOR s-a crizat laolalta cu ambasadei Iranului, o tara din care oamenii de abia asteapta sa fuga mai degraba decat sa ramana.
Sunt un personaj cu o latura religioasa puternica, uneori m-a deranjat cumva vehementa cu care Rusdie lupta impotriva religiei (in “Dincolo de limite” si nu numai) dar in acelasi timp nu pot sa nu-l inteleg. E un om care a vazut distrugerea pe care o poate provoca sentimentul religios. Si sa fim serios, ce conteaza daca 5% din populatie intelege religia asa cum trebuie intelesa iar restul de 95% sunt doar niste fanatici? Nu conteaza. Traumele lui Rushdie sunt multiple si totul probabil a culminat cu fatwa lui Khomeini. Omul asta a trait sub teroare ani de zile pentru ca a scris o carte. E NORMAL si FIRESC sa aibe o repulsie totala fata de religii in general.
Cititi si voi mai multe aici.
Eu nu inteleg cum o carte iti poate zdruncina credinta. Crezi ceea ce vrei, iei “Versetele”, ti se par niste idiotenii, le lasi frumos si mergi mai departe. Care e problema? Fara fatwa si atatea discutii cartea ar fi trecut destul de neobservata.
Dar prostul pana nu e si fudul…
Ma uitam zilele trecute pe niste pagini (multe de tot, imprastiate pe tot netul) care vorbesc de sindromul Down. Nu, nu e vorba de bebeul meu. Bebeul meu are doar un soft marker care nu inseamna cam nimic in momentul de fata iar in viitor speram sa dispara complet acest indiciu nesemnificativ. Insa (o sa scriu despre asta) cand astepti un copil ai motive sa o mai iei razna, pentru ca realizezi ca toata stiinta asta medicala e bazata pe statistici. Esti parte a unei statistici si speri din tot sufletul sa nu cazi in acei 1-2% de rau augur (veti vedea cat de aiurea suna ce-am scris aici in lumina lucrurilor scrise mai jos).
Cum spuneam, ma uitam la cate teste si proceduri se fac pentru detectarea sindromului Down. O gramada de sarcini intrerupte pentru ca exista sansa nasterii unui copil handicapat (uneori fatul are probleme, alteori fatul avortat e complet sanatos).
Ceva nu e bine aici, totusi. Nu poti sa spui ca nu-i intelegi pe oamenii care nu-si doresc un copil handicapat. Nimeni nu-si doreste un copil cu probleme. Dar inchipuiti-va un copil cu sindromul Down ajuns la maturitate, care sta si citeste pe net despre multitudinea de proceduri facute pentru ca el sa nu fi avut sansa sa existe.
Imaginati-va ce ar putea fi in mintea lui, intelegand ca este rezultatul unor erori. Mai are sens sa-i spui ca este “la fel ca ceilalti”? Nu va mai pricepe, va stii intotdeauna ca este un copil de care parintii ar fi scapat imediat, in cazul in care ar fi stiut.
Partea trista, pe care noi nu o intelegem, e ca majoritatea sunt, in ciuda aspectului diferit, oameni absolut normali. Sunt oameni. E nasol.
Nu e fair play.
UpDown este numele unei fundatii pt copii cu dizabilitati fizice si mentale.
Gata si cu casa. E locuibila. Momentan in ea locuiesc caini, pisici, lemne si caramizi uitate. Dar are acoperis. Sarbatori fericite!
Stiti cine importa in Romania coniacul Courvoisier? SC Beavis Importatorul SRL. Il gasiti la Mega Image.
avem un ministru al Justiei care si-a bagat in Parlament nepoata pentru ca aceasta sa voteze dracu stie ce si apoi, spun gurile rele, a scos-o pe un geam or something.
avem un ministru al transporturilor care a facut un accident, caruia nu i s-a luat alcoolemia, si care s-a si carat de la locul accidentului, mintind apoi presa cum ca “n-a fost nici un accident”.
avem un prim-ministru care s-a dus in Bosnia imbracat in haine de camuflaj, cu toate ca razboiul se terminase de ani buni.
avem un ministru al educatiei care ne impune (sau are senzatia ca ne impune) un sistem de invatamant care incepe la varsta de … 3 ani.
avem un ministru de externe boem, care spune numai dude absolute cu o seninatate dezarmanta.
am avut un ministru de interne fost sef la vamesi (asta o iau ca o absoluta bataie de joc, un moment grotesc, unii oameni stiu de ce)
avem o blonda plina de figuri, un fel de Fat Frumos feminin, care a crescut in 3 ani cat altii in 30.
avem un presedinte care e obsedat de putere si avem un nou partid pe al carui nume eu nu stiu exact cum sa-l pronunt. avem probabil cea mai mare greseala politica a presedintelui.
avem tineri liberali cu bloguri de mare angajament, unii din ei prin diverse C.A. de la diverse firme, deci sunt policalificati. Daca si-ar scrie mai lizibil declaratiile de avere am stii mai exact, acum doar presupunem. Am fi recunoscatori daca le-ar si completa anual, asa cum cere legea, ca sunt functionari publici (S-au completat. E mai lizibil. Traiasca CA-urile, fratilor. Tot inainte, ii meritam pe deplin) ((paranteza doi: eu am vazut pe formular ca scrie “Serviciul prestat”… asa ca sa-mi fie inteleasa carcoteala cu CA-urile, la fel de bine as putea spune “omul responsabil cu gunoiul si frecarea podelelor”, pentru ca sincer persoana a uitat sa scrie)) Paranteza trei!! 
E vorba de CA-uri, e greu cu demnitarii astia.
avem un Ion Iliescu, personaj de legenda, care in loc sa stea cuminte la locul lui, pentru Dumnezeu, si-a facut blog.
deci, dupa cum se vede, soiul rau nu piere 
Edit: nu vi se pare ca avem cel mai de cacat guvern din toata perioada post-comunista?
oh, yeah!
O poveste interesanta, pacat ca ne intalnim atat de rar cu astfel de evenimente.
E clar ca nu sunt facut pentru a inghiti bule. Toata viata mea am vandut publicitate “per action”. Nu “per click” sau “per impression”. Dupa un tur de blogosfera, cautand ce mai spun oamenii despre vanzarea Trilu (great PR, boys), dupa o discutie la o bere aseara, am ajuns ca concluzia ca nu mai inteleg nimic (evident, sunt un idiot, se pare).
Daca as avea 10-20 milioane USD, o dispozitie buna si m-as intalni cu un tip simpatic si inteligent, care are un site video, as zice: hai ca vin si eu cu 100k euro, vreau… sa zicem, 10%, si apoi mai vedem noi. Daca a doua zi m-as trezi si m-as intreba: de ce dracu am bagat 100k euro intr-un site video… n-as gasi nici un raspuns. Pur si simplu, am avut o dispozitie buna aseara, cand am batut palma.
Evident, dupa cafea as gasi motive mai intemeiate: youtube o sa vina la astia in tara, probabil o sa vrea sa preia un jucator local mai fudul asa… Bun, investitie buna, mi-as spune. Hmmm, si totusi, parca am mai vazut undeva clipurile astora … da bai, le-am vazut pe youtube mai intai… si toata muzica asta… damn, ce legi ale copyright-ului au astia? Ce-o sa cumpere youtube, ceva ce are oricum? Nu e bine…
Altceva… ce altceva… O sa vanda niste reclama, nu? In viitor, normal. Ah, cand naiba? Cat am bagat? 100k? Sa nu uit sa-l sun pe baiatul de aseara, de altfel inteligent si simpatic, si sa-l felicit. Pentru ca mi-a vandut si eu am cumparat. Ce am cumparat? Habar nu am, ceva la moda, sper sa iasa. Plec, am avion in 2 ore.
Ar mai fi ceva… am cumparat tehnologie. Da, tehnologie. De 100k euro. 10% din ea. Sa fie primit, hai ca se face imbarcarea.
Din tot rasu-plansu asta cu Trilu, exista o gramada de oameni care ar vrea sa fie in pielea lui Sergiu Biris. Si o gramada de oameni care critica, bineinteles, atitudinea investitorului. Ce naiba ne doare pe noi de atitudinea omului care a dat bani? La fondurile pe care le are nici nu conteaza daca iese, intra, pica, sare… Pe un interval de aproximativ doi ani, are toate sansele sa dea mai scump. In cazul in care Trilu ramane o idee, prost e ala care da ultimul banii si ramane cu bula. Care se va sparge imediat.
Intr-un fel e ca la bursa. Lumea se joaca cu niste actiuni umflate prin tot felul de zvonuri si cel ce ia ultimul plange. Diferenta e insa mare: la bursa poti sa stai cu actiunile in brate pana cresc, fara sa te coste (teoretic si chiar practic vorbind) pe cand cu Trilu nu poti sa stai in brate pana la web 3.0, ca te costa.
Este Trilu o afacere fundamental buna? Nu, este o afacere fundamental “la moda”. Si atentie, moda se schimba de la an la an.
Asadar, nu ma pricep la bule si nu inteleg exact de ce 10% din Trilu valoreaza 100k.
Am reusit! Am intalnit cel mai badaran roman posibil. Este angajat de compania Taxi 2000. Are indicativul 221. Noaptea de 8 spre 9 decembrie 2007. Scrisa, povestea isi pierde din savoare, grotesc sau orice i se mai poate atribui… El, taximetristul de la Taxi 2000, e un mucos undeva pe la 20 de ani.
Eu: spre xxxx
trec cam 10 secunde…
Eu: sa o luam inainte si iesim in Magheru…
El: nu merge inainte.. se lucreaza… sau nu stiai?
Eu: nu stiam, ok, pe hristo botev…
El: da, si facem rondu la Rosetti. Ce, crezi ca ocolim daca o luam pe la Rosetti?
Eu: nu, e ok…
El: Sau nu stii unde e statuia de la Rosetti? Hai ca fac eu dreapta si iti arat statuia de la Rosetti.
Eu (ma gandeam: am adormit, e cumva un cosmar?)
Eu: bai, la mine in sat erau doar doua strazi, hai arata-mi tu statuia, sa mor eu daca o stiu…
El: asa, asa… Da’ ce e vreo probema? Sau ati baut voi prea mult?
Eu: pai ea (Andreea adica) e insarcinata in luna a saptea, iti dai seama ca nu a baut..
(Si din nefericire pentru el, eu bausem doar 2 beri)
Andreea: Dar de ce ne luati asa pe sus?
El: E vreo problema ca vorbesc asa?
Eu: Nu.
El: Asa…
Eu: Dar vad ca tu ai o problema… Tu ma iei asa la misto pe mine?
El: Mai bine va las aici la alt taxi, da?
Eu: Da (ne lasa la rond).
El: Pai trebuie sa-mi platiti, 3 lei.
Eu: Nu platesc nimic, esti prea nesimtit.
El: Aaaaa (trage frana, iese din masina) Deci imi platiti 3 lei.
I-am aruncat pe bancheta din spate 3 lei.
Andreea: Dar cum va permiteti sa vorbiti asa?
El: Auzi fato, mai taci din gura!
Am plecat cu un Meridian. Taximetristul ne-a sugerat ferm sa facem reclamatie.
Inca o data, istorioara pierde mult din puterea de a soca fiind povestita asa. Andreea mi-a spus ca nu s-a enervat intr-un an cat in acele 2 minute petrecute in Taxi 2000.
E pentru prima oara cand un intalnesc un om care, indiferent de gradul lui de nesimtire, se comporta in halul asta fara sa aibe nici cel mai mic motiv. Nu l-am deranjat cu nimic. Pur si simplu badarania a rabufnit fara nici un fel de logica, asa cum e pe la noi.
Acasa am incercat sa-i gasim o scuza. O fi fost drogat. Omul poate trage pe nas sau isi da in vena. Pur si simplu nu ne venea sa credeam, astfel ca incercam sa-i gasim circumstante atenuante.
Inca o data in ultimele luni ma gandesc la copiii mei. Si ca ar merita o sansa mai buna. In alta tara. Din nord.
