Imi aduc aminte cu umor de zvonurile din 22-28 decembrie ‘89. Aveam aproape 13 ani iar in 17 decembrie primisem primul meu computer, un Cobra. Inutil sa va spun ca nu l-am mai putut folosi pentru mult timp (stiti, monitorul era de fapt televizorul, folosit la altele in acele momente).
Cel mai tare zvon a fost cel in care se spunea ca Bratesh (il stiti, individul ala mic si cu rame groase la ochelari, de la TVR) cica ar fi transmis semnale “teroristilor” prin intermediul gesturilor pe care le facea cu ochelarii. Omul, logic, isi scotea si punea ochelarii de multe ori…
Al zvon misto a fost cel cu apa otravita, cel cu 60.000 de morti (asta n-a fost misto insa a fost absurd). Alta actiune foarte tare a fost cea cu “patrulele de pe langa bloc”. Atunci ne-am pus o incuietoare la usa de la bloc care a rezistat pana in 2006, cand am pus interfon. Dupa cum vedeti, multe lucruri solide s-au construit la Revolutie, in afara de averile securistilor care fugeau cu frigiderul dupa ei.
Tot atunci imi amintesc ca civilii au primit arme. Imi amintesc ca pe 21 seara ai mei m-au luat dupa ei pana in Piata Rosetti iar pe drum am strigat “Jos Ceausescu”, am vazut librarii cu geamurile sparte si cartile lui “ceashca” arzand si am primit paine gratis. Si ce buna a fost painea aia… Pe 22 dimineata am intrebat si eu ce se intampla si imi aduc aminte ca taica-miu mi-a zis ca e un vis devenit realitate. Apoi a plecat la TVR de unde, slava Domnului, s-a intors pe la ora 2. Iar de Craciun am traversat Parcul 23 August ca sa ajungem la bunica, acompaniati de focuri de arma razlete prin departari si uneori de TAB-uri si tancuri (pe blvd. Muncii).
Stau si ma gandesc ca poate ai mei n-au luat o decizie buna (parental vorbind) de a ma purta prin locuri primejdioase, insa acum le multumesc infinit. Au fost momente unice.
Am trecut oficial in opozitie, impreuna cu toata familia, undeva prin ianuarie cand FSN a decis sa candideze la alegeri. De atunci, traiesc intr-o opozitie continua… ceea ce inseamna ca inca n-am scapat de securisti (de aia grei…)
PS: Radu Sigheti a facut o poza la Revolutie, care a facut incojurul lumii si i-a adus si un important premiu. Sunt niste parinti care se duc sa-si inmormanteze copilul. Doi parinti cara in brate un cosgiuc la fel de mare cat o cutie pentru un cadou. Poate nu la fel de mare ca a copiilor nomenclaturistilor de ieri si azi. Din pacate, pe web n-am gasit-o… Sa traiti bine!
Leave a Reply