Pam Pas

Am dat iama astazi in fotografiile familiei. Si nu stiu de ce naiba ma intristez cand ma uit la ele. Prea multe lumi au murit in pozele astea… Am pus deoparte cateva, mai putin cele cu maica-mea, care inca e alive and kicking. Ceea ce m-a dus la alta concluzie trista, ca maica-mea e cam tot ce-a ramas in viata din vrafurile de fotografii cu oameni morti. Dar sunt destule poze interesante si mai ales vechi.

Bunica-mea mai negricioasa (turcoaica cica) scria pe spatele unei poze, in 5 aprilie 1940: “In lumea fireasca a uitarii imaginea e singura aducere aminte. Olga” Simplu si la obiect. Sa citesc asta dupa 67 de ani, pe o poza ingalbenita, e priceless.

Bunica-miu are poze de pe front, insa nimic spectaculos. E una pe care scrie chiar “Amintire de pe front” unde el si cu alti doi camarazi pozeaza evident, aplecati asupra unei harti. Se pare ca a fost un razboi usor, daca asta e amintirea.

Pozele in costum de baie sunt la fel de interesante. Am una facuta in 1939 la Mangalia, cu bunica-mea si alte doua fete. De altfel, in marea majoritatea a pozelor se buluceste destula lume necunoscuta mie.

Tot la bunica negricioasa (si bucuresteanca pe deasupra - evident ca am multe poze de la ea) am gasit o fotografie cu un barbat destul de impunator, pe care scrie “La 48 de ani”. Probabil este strabunicul meu, bunica fiind copil “din flori”. Stiu ca il chema Apateanu, era un avocat din PNL destul de cunoscut prin Bucuresti.

Mai sunt poze din taberele de la Sinaia, unde erau primiti (cica) de regina Maria, tabere din Moldova. Bunicii amandoi la strand, prin ‘42. Evident, razboiul a fost o formalitate. Bunicul era pilot de hidroavion

Am gasit si o gramada de vederi, vechi si noi. Cele vechi sunt foarte ciudate, poate le voi scana si pune online.

Mai noua ar fi una din ‘64 in care tata ii scria bunicii ca e in Sinaia, tabara Furnica, raionul nu stiu care. E sepia si prezinta drumul Posada-Comarnic… Si doua masini. Inca de atunci era o ruta aglomerata…

Am mai gasit o poza in care e taica-miu impreuna cu niste tipe blonde. Pe spate scrie “For Christie, aug. 1970″. Christie e Cristi, adica tata. Mai tata, mai…!

E totusi trist cand ma uit la ele, prea multi morti, prea multe lucruri inca nespuse, prea multe lucruri nefacute. Dar bine ca exista ceva care a ramas, totusi. Asta e. Maine aflam si noi daca e bine, daca e ok, daca e fata sau baiat. Un motiv sa las melancolia deoparte.