Nu m-am mai jucat pe computer din iarna lui 2003 / primavara lui 2004. Ultimul joc a fost “Command and Conquer: Generals”, il jucam in draci pentru ca inca nu aveam net unde ma mutasem. Ma jucam de fapt cand era in plina desfasurare Google Florida Update. Cine a fost atunci “dupa blocuri” stie la ce ma refer. Anihilare totala. Dezastru. Eu? Aveam bani pusi la ciorap si ma jucam in draci. Apoi nu m-am mai jucat decat flash-uri: ala cu pinguinul care trebuia “degajat” cu bata de baseball (inclusiv variatiunile), ping-pong-ul de pe miniclip.com si altele pe care le-am uitat.
Vorbeam azi cu Catalin pe YM si ii spuneam ca nu am chef decat de PlayStation si mers cu bicicleta pe langa Stadionul Lia Manoliu. Si filme, carti, bere cu amicii si cam atat. No worries, just fun. Pentru ca am mai zis-o, ma simt obosit. Adevarul e ca este foarte obositor sa-ti modelezi viata in asa fel incat sa te stresezi cat mai putin, sa fii cat mai putin prins intr-un program strict. Paradoxal, e mai stresant sa faci ceea ce-am facut eu.
Fuck it, tot timpul fugim dupa bani. Radu Ionescu spunea ca fugim de fapt dupa poveste, si bine spunea 
Eu am fugit dupa niste bani fara poveste, nu stiu daca sunt multi sau putini pentru ca e greu sa ma raportez. Mie imi sunt suficienti. Dar poveste nu am. Am fost un singuratic in fata unui computer. Nici macar mama nu stie povestea Povestea e a mea dar nu implica pe nimeni si prin urmare nu exista. Iar daca s-ar povesti (ceea ce nu se va intampla) ar fi banala pentru ca nu a adus nici un plus in societate. Nici o valoare adaugata.
De ceva timp lucrurile s-au mai schimbat si ma bucur. Insa ma duc sa ma joc! Mai vorbim
March 30th, 2007 at 11:16 pm
Cam asta e problema cu speculatiile (fie ele de actiuni, valute sau alte cele): valoare adaugata zero.
Cam asa vad eu lucrurile: faci bani - foarte fain - dar parca tot nu te multumeste, parca n-ai creat nimic de fapt.
Cred ca din cauza asta e mult mai motivant sa creezi o afacere pe care sa o vezi cum creste decat sa-i faci pe bursa. Si mai fezabil pe termen lung.
Distractie faina cu PSP-ul
March 30th, 2007 at 11:43 pm
[…] Imi place ce povesteste Radu aici : poveste nu am. Am fost un singuratic in fata unui computer. Nici macar mama nu stie povestea Povestea e a mea dar nu implica pe nimeni si prin urmare nu exista. […]
March 31st, 2007 at 5:28 pm
Radu, midlife crisis or somethin’?
March 31st, 2007 at 9:20 pm
Hei ma bucur ca te apuci si de poveşti
am mai vorbit noi o dată la o bere de importanţa banilor vs ce faci zi de zi, si e cel mai simplu sa evaluezi uitându-te in spate sa vezi dacă eşti ok cu ce ai făcut in ultimii 2-3 ani…
April 1st, 2007 at 4:31 pm
fuck! am fost si eu acolo, Radu! Mare dreptate ai.
April 1st, 2007 at 5:23 pm
[…] Acum, Radu spune ca viata lipsita de stress cu castiguri financiare mari pe care a avut-o in ultimul timp nu mai este suficienta. Ca a ajuns “un singuratic in fata unui computer”. Si ca incepe sa isi schimbe si el parerea. Sa caute povestea. […]
April 2nd, 2007 at 12:15 am
In primul rand ma bucur de feedback. In al doilea rand nu sunt un om bogat
Undeva pe la partea din jos a middleclass-ului.
Marius: ai dreptate dar e bine sa clarific niste lucruri. Sper in primul rand sa nu ai aceeasi parere ca min. Vladescu despre bursa (o fabrica de carnati e mai importanta decat Bursa). In orice alta tara din lumea asta o asemenea afirmatie ar fi condus la demisia ministrului. Buffet a creat ceva. Tot ce se creaza se face cu fonduri de investitii in spate. Intre bani si nasterea si dezvoltarea unui business (si a unei povesti) e o legatura foarte stransa. Pentru un profan ca mine, a cunoaste la un nivel minim mecanismele bursei a contat mult in viziunea asupra unui business (actual sau viitor).
Emi: nu cred, e prea devreme pentru asa ceva
Radu Ionescu: ma apuc, era si timpul. Poate chiar am pierdut ceva vreme in anii astia dar nu regret. Daca ma uit in spate si sunt multumit cu ceea ce-am facut? Nu prea
April 2nd, 2007 at 1:09 am
Cred ca fiecare dintre noi cauta o poveste. Dupa experienta de antreprenor si cea de angajat, eu ma pregatesc sa o incerc si pe cea de freelancer.
Unde ma va duce? Nu stiu… Dar cu siguranta acel “reality check” de care vorbeste si Radu ma va ajuta sa nu devin un “un singuratic in fata unui computer”. Sper!
Ideea lui Steve Jobs cu “connecting the dots” (sunt sigur ca o stie toata lumea) mi-a placut de la inceput si m-am regasit in nenumarate randuri in aceasta situatie. Punctele s-au legat! Cand nu se vor mai lega… acela va fi “my wakeup call”.