Sunt la final, a durat ceva-ceva pana am terminat-o, intre timp am citit si o parte din Crash. Partea nasoala e ca atunci cand am timp sa citesc o fac doar cam (maxim) o ora dupa care adorm.
Cum nu am veleitati de comentator de carti, va pot spune numai ce mi-a trecut prin cap cand citeam cartea asta (o carte absolut senzationala). Mi-a placut mult cum a imbinat magia si hidosenia Indiei (India e Indira, cea cu carare pe mijloc si cu o parte a parului alb iar celalalta negru). Cartea are astfel un rol important pentru o imagine cat mai obiectiva asupra unei tari greu de descris din cauza atator culori. Chiar daca stii de ororile Indiei, Salman Rushdie te ajuta sa le traiesti, sa le constientizezi. Mi-a placut si partea cu Pakistanul, o abstractiune din punctul meu de vedere, o inflamatie a Indiei independente.
Rushdie nu are un stil prea digerabil. Nu e usor de citit. Iti solicita atentia, imaginatia si inteligenta.
Tot Rushdie o portretizeaza negativ (putin spus negativ) pe Indira Gandhi, intr-un capitol genial. Pana la urma, “Copiii…” seamana cu o autobiografie fantastica sau cu angoasele, spaimele, bucuriile si regretele, ura si iubirea unor copii sortiti sa fie geniali si ucisi de propria lor mama. Poate regretele si nostalgia unui destin esuat exprima mai bine ideea pe care vrea sa ne-o transmita Rushdie.
Am mai avut o mie unul de ganduri frumoase cand am citit cartea, dar le-am uitat pe parcurs…
August 18th, 2007 at 1:35 am
eu zic ca ai redat esentialul.
si daca imi permiti, la nivel de senzatii, eu tot timpul cit am citit cartea asta am simtit cu un col in stomac…
habar n-am de ce, insa cu siguranta ca mi-a folosit, cel putin sa o tin minte.
June 10th, 2008 at 3:35 pm
aveti dreptate. E o carte destul de buna.Imi place la Rushdie felul in care scrie, n-am citi toata cartea insa e minunat faptul k ma scoate din lumea mea , mka face sa visez si totusi nu e scrisa intr-un mod pueril