Pam Pas

Asta m-a intrebat ieri un nene. Ma sunase pe mobil si credea ca sunt Claudiu: “Ce faci ma nebunule, nu mai dai nici un semn? Pa’ unde esti?”. “Greseala. Este greseala. Ati gresit numarul”.

“Da’ de ce e greseala?” ma intreaba omul. Adevarul e ca intrebarea te pune pe ganduri un pic. Ce argument sa-i dai? I-am spus si eu ca ma cheama Radu, deci n-am cum sa fiu Claudiu. Dar nu a fost pe deplin convins. I-am repetat ca exista posibilitatea ca el sa greseasca (adica i-am spus: Sigur e greseala!) si ca ar trebui sa accepte. Mi-a inchis balmajind un “ma scuzati” cu un ton la fel de surprins si un pic batjocoritor ca si intreaga noastra conversatie.

Dupa aia m-am tot gandit la intrebarea lui pentru ca era totusi foarte amuzanta. Insa e si un downside, cred eu. Omul nu accepta inevitabilul (faptul ca este o greseala - e drept, una telefonica - si faptul ca lui i se poate intampla sa greseasca).

Mi-am imaginat ca poate asa gandesc si cei care depasesc coloanele, parcheaza aiurea, blocheaza strazi, se baga in fata la magazin, la spalatoria auto, la benzinarie (voi cei care mergeti cu RATB-ul adaugati aici), cei care se baga in fatza si la banca sau la Motoare. Toti cei care traiesc in afara acestor reguli simple (si asta inseamna 80% din populatia tarii) cred ca se intreaba, in fata evidentei: “da’ ce are ma? care-i problema?”. Si chiar mai expresiva poate fi treaba cu “da’ de ce e greseala?”.

Sau, cum ar spune George Constanza: “Was that wrong?”