Mergeam in noaptea asta prin Bucuresti cu masina, lucru pe care nu l-am mai facut de mult. Eram crispat. Era prea gol. Bucurestiul era un fel de ghost town. Ce sa mai, era nasol, imi lipsea aglomeratia care (paradoxal) imi dadea o oarecare liniste si pace (sunt aici, lumea traieste, e la fel, e totul bine).
Ma gandesc cum se simtea tovarasul Iliescu imediat dupa Revolutie, cu toti prietenii securisti-capitalisti in jur… Cred ca tare crispat, asa, in sinea lui. Adevarul e ca omul a ramas sarac, cinste lui, dar nimeni nu se gandeste cat ne-a saracit pe noi. Acum, unii ii canta osanale de bun venit in blogosfera. Ntz, toarshu Iliescu, eu inca imi aduc aminte de minerii din Gara de Nord, prin 13 sau 14 iunie 1990, care-l legitimau pe bunicu… N-aveti cum, tovarasu Iliescu, va faceti iluzii.
Cam asa ma gandeam…
Leave a Reply