Articol foarte interesant in Cotidianul. Opiniile oamenilor de cultura sau ale unor ziaristi, formatori de opinie, vizavi de scrisoarea lui Liiceanu catre Musca. Soarta mi-a permis, de-a lungul timpului, sa-i cunosc personal pe unii dintre cei care si-au exprimat opinia, inclusiv pe autorul scrisorii, pentru care am o stima deosebita si o recunoastere profunda.
Imi amintesc o zi petrecuta alaturi de Doina Cornea. Ma gandeam, uitandu-ma la Doina Cornea, daca traiesc cumva o parte din istoria Romaniei, discutand cu ea despre lucruri fara importanta. Ziua aceea a insemnat mult pentru mine. Ma gandeam, absolut involuntar, ce s-ar fi intamplat daca Doina Cornea nu exista. Nu sunt genul de om care sa-mi creez idoli. Ma feresc atat cat pot de acest lucru. Dar ma gandeam ca eu datorez foarte mult unui om de o modestie incalculabila. Mi-a fost jena sa-i spun, cand am condus-o la Gara de Nord, ca probabil ii datorez o mare parte din lucrurile pe care le-am realizat. Ei si altora. Si nu numai eu, ci zeci de mii de alti romani. Doina Cornea, cu alura ei de bunicuta perfecta (rar am intalnit un om de o blandete atat de covarsitoare) a decis sa ramana in anonimat. Spre deosebire de Musca… Sentimentele sunt ca un suvoi cand ma gandesc la acei oameni care chiar au luat, sincer, nebuneste, atitudine impotriva regimului. Intalnirea si ziua petrecuta cu Doina Cornea raman pentru totdeauna gravate in constiinta mea…
Pe Radu Filipescu il stiu de mai bine de zece ani. Este un tip extraordinar. Dupa cum spunea un amic de-al meu, este probabil singurul disident real, pur-sange, pe care l-a avut Romania. Sa ai (aproape) totul si sa te revolti din principiu, asta e curaj 100%. Si Radu Filipescu a decis sa ramana oarecum anonim, presedinte al GDS si fara functie politica. Altfel, il vedeam si pe el prin Parlament, va asigur ca nu i-ar fi fost greu sa ajunga acolo. Conduce in continuare o masina veche si, cred eu, este fericit de tot ce a realizat. Spre deosebire de Musca…
Am mai putea vorbi de cazul Gheorghe Ursu? Da, acolo s-a dat o sentinta iar acuzatul este acum in libertate… Si m-a mai miscat un moment la care am fost partas. Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, a intrat in greva foamei pentru ca dosarul Ursu sa fie redeschis (sper sa-mi aduc bine aminte motivul). Andrei Ursu chiar a facut greva foamei. Daca i se punea zahar in apa, o refuza. A stat in salonul de la GDS pana cand, inevitabil, a sucombat si a trebuit sa chemam salvarea. A fost de o demnitate perfecta, totala. Bineinteles, spre deosebire de Musca…
In final, as vrea sa spun de ce sunt de acord cu tonul dur (si binevenit) al lui Gabriel Liiceanu. Mizeria nu se sterge decat daca freci foarte puternic. Sa nu ne fie frica sa frecam ORIUNDE e necesar…
August 16th, 2006 at 4:21 am
mizeria nu o sa se stinga decat atunci cand se vor stinge cei care au provocat-o.
avem o tara in care presedintele are sigur un dosar de colaborare cu securitatea.
daca acesti oameni care insista sa ne conduca tara ar fi recunoscut,era altceva.ei prefera sa se ascunda…ceea ce e trist.
am 20 de ani,la revolutie aveam 3 ani.dar stiu ca inainte,aveam inoculata ideea ”ai grija ce si cum vb,cineva te poate asculta”.
Si daca pana si un copil stia asta,mi se pare jenant ca mona musca sa minta cu atats candoare ”credeam ca toti fac asa”.
atat.