Imi place mult Rushdie. Scrie despre o regiune draga mie. India. Scrie asa cum trebuie sa scrie un om cu simtul raspunderii. Realismul magic e diferit in cazul lui iar asta e cu atat mai bine.
Masacrele nu sunt mofturoase…
Shalimar Clovnul. Carte pe care aproape am terminat-o (ca de obicei scriu despre o carte inainte de a o termina) si dupa care cred ca s-ar putea face un film. Asa cum m-am simtit oripilat de ideea de a face un film dupa Copiii din miez de noapte, la fel de mult cred ca Shalimar Clovnul ar putea fi adaptata pentru marele ecran.
De la inceput un lucru trebuie spus, si anume ca Shalimar nu este cea mai profunda carte a lui Rusdie. Este o carte SOS. Save our souls. Este o carte trista, un fel de umbra a mortii. Printre rabufnirile ei reci intrezarim cumva consecintele propriilor noastre erori. Mortul in viata si inghetul lui m-au infiorat. Citeam iar camera devenea un fel de cavou. Asta e puterea lui Rushdie.
Shalimar vorbeste despre Kashmir. Degradarea unui paradis. Bineinteles ca nu putem fi siguri de veridicitatea paradisului lui Rushdie dar macar putem incerca. Cu siguranta farame din paradis exista pretutindeni. Ar fi pacat sa nu credem in ele si ar fi periculos sa le luam mot-a-mot.
Sa vorbesc despre “evreul” lui Rushdie, intalnit si aici dar si in Ultimul suspin al Maurului? Nu o voi face din mai multe considerente. Oricum, nu e de bine, si oricat as vrea sa nu fie asa, Rushdie o spune direct si fara menajamente. Evreul lui Rushdie este si genial si diabolic, si carismatic si ingrat. Este in toate felurile, poate pentru ca mereu trebuie sa supravietuiasca.
Shalimar este cronica fidela si actuala a fanatismului religios. Nimic mai mult. Este un semnal de alarma pentru cei ce ii suntem contemporani si o marturie pentru cei ce vor veni.
Leave a Reply